Posted by: nyurkha | May 20, 2009

Let’s talk about … lies

“Cine de aici nu e mintit niciodata?”

Intrebarea asta poate fii adresata cu un microfon in mana la un concert de marimea Woodstock-ului si nu ar fi persoana care ar putea sa “ridice mana”. Dar, totusi, sunt unii care afirma diferite lucruri, cum ar fii: “eu nu mint decat daca e nevoie”, sau “eu nu mint persoanelor apropiate”, sau “eu nu folosesc decat minciuni albe” si multe altele, care sunt si ele la randul lor niste minciuni.

Dupa parerea mea noi ne nastem cu minciuna in sange, dar de ce? De ce nu ne putem trai viata fara a mintii? De ce nu putem folosi adevarul in favoarea noastra? si, De ce optam sa folosim minciuna mai des decat adevarul, chiar daca nu e nevoie? Ne plangem zi dupa zi dupa zi ca ne mint politicienii in fata, ne minte tanti de la magazin cu restul, ne mint copii, ne mint parintii, ne mint sotii, dar noi facem toti la fel. Oare ar fii mai bine sa spunem toti adevarul?

Acum cateva ore mi-a spus un prieten despre un site, un site pe care vorbesti in anonimat ce vrei, cu cine se nimereste din toata lumea. Fara nickname, fara adrese de e-mail, pur si simplu un site unde te duci sa te descarci de nervi, sa gasesti pe cineva total aiurea cu care sa vorbesti din plictiseala singuratate sau mai stiu eu ce. Pe acel site m-a intrebat cineva daca sunt fata sau baiat. I-am spus ca sunt fata si nu m-a crezut. Mie mi s-a parut ceva normal pe moment, nu ma vede, nu am profil deci de unde sa stie cine sunt eu? Dar acum daca stau sa ma gandesc, faptul ca eram fata si nu puteam dovedi este o absoluta nebunie. Normal ca tehnologia ajuta sa mintim, dar pana acum nu stiu de ce, nu mi-am dat seama in ce hal putem minti. Si de acolo a venit si idea acestei “compuneri”.

Pornind de la o minciuna intotdeauna se formeaza mai multe, stim asta cu totii. Mintim de ingheata apele. Mintim din reflex. Mintim din nenumarate motive, unele absurde unele poate acceptabile. Dupa conversatia ciudata de pe site-ul respectiv m-am oprit putin, am aprins o tigare si am stat sa ma gandesc…. In cate situatii din viata mea am folosit minciuna si puteam sa o evit? Si mi-am amintit una, apoi inca una, apoi am inceput sa-mi amintesc primele minciuni din copilarie, de la scoala, din adolescenta, de la liceu si acum din tinerete, si nu mi-a venit sa cred. Acum ma intreb inca ceva, oare voi putea vreodata sa spun adevarul si sa repar “greseala”? Voi putea vreodata sa spun adevarul dupa tot ce am mintit? Sper ca acum, pentru ca am avut aceasta “revelatie” sa ma gandesc de doua ori inainte de a spune orice, pentru ca se pare ca majoritatea minciunilor au fost spuse din comoditate si reflex.. de genul.. “nu pot iesi ca ma doare capul” (cand defapt nu puteam ca tocmai am gasit un joc fain, tocmai mi-a inceput serialul, facusem deja planuri etc.)

Traim in minciuna, traim o minciuna, hranim minciunile din jur (nu punem intrebari la care nu vrem raspunsul, sau le punem si asteptam o minciuna), dar ne plangem ca suntem mintiti zi de zi. Cred ca asta e firea umana. Si imi pare rau.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: