Posted by: nyurkha | June 17, 2009

“The future belongs to those who believe in the beauty of their dreams.” – Eleanor Roosevelt

dream

dream

Candva am fost micuta si inocenta. Credeam tot ce vedeam si tot ce auzeam. Totul era posibil, si totul era usor de atins. Visele mele calatoreau prin basme, filme si povesti de dragoste perfecte. Visam la menirea mea in viata de a ajuta lumea, visam la faptul ca voi putea lupta pentru cei ce nu pot lupta pentru ei insisi si voi castiga de fiecare data, visam ca nu voi putea dezamagi pe nimeni, visam ca printul meu ma va gasi si imi va aduce pantoful pierdut pe scari, visam ca soarele va iesi tot timpul pe cer cand voi zambi si va ploua cand voi plange. Vise dupa vise atat de frumoase care se intindeau in imaginatia unui copil si desi stiam ca unele nu erau posibile, cum ar fi sa ma fure un print pe un inorog sau sa pot vorbi cu animalele sau sa pot controla apa construind palate din ea, toate aceste vise le aveam si in fiecare dimineata ma bucuram ca am putut avea asa un vis. Visele astea sunt dupa parerea mea unul dintre cele mai importante laturi ale copilariei. Unde s-au dus visele astea? Unde s-a dus imaginatia mea si speranta mea de copil inocent care stia ca poate sa faca totul pe lumea asta?

Acum, DOAR la 20 de ani, visez cu totul si cu totul altceva. Am cosmaruri cu monstrii si mai stiu eu ce dar cel mai rau cosmar este cand visez realitatea. Din tot ce era imaginar acum ma limitez la realitate pana si in vise. Mi-am dat seama pana si in subconstient ca viata nu e asa cum o credeam atunci, iar visele mele nu s-au transformat in realitate ci realitatea mi s-a transformat in vise. Acum visez despre sfarsitul lumii in diferite feluri, vise provocate de atatea documentare si stiri interminabile; visez despre o cariera in care stiu ca trebuie sa investesc atat de multa energie si nervi si bani, un vis provocat de scarba asta de lume care ma inconjoara si nu ma lasa sa fiu libera; visez la o casnicie fie ea cat de buna in care sa pot sa zambesc cat de des posibil, iar printul meu de pe inorog a disparut in ipocrizie, standarde, societate si a murit in razboiul sexelor; imi dau seama cat de absurd mi se par anumite filme care au un subiect inocent sau o poveste de dragoste care eu obisnuiam sa o visez dupa vizionare si ma plasam ca protagonista, iar acum percep asemenea filme ca siropoase, imposibile si intra la categoria fantasy. Atatea pierdem la maturitate, desi unele pierderi sunt chiar necesare, si plang cand ma gandesc ca mi-am pierdut pana si visele, si cat mai pot am sa lupt sa le recuperez.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: