Posted by: nyurkha | September 24, 2009

Sablon

stand_outSabloane
Va dati seama cata spalare de creier este in jurul nostru. Nu am de gand sa generalizez chiar pe tot globul pamantesc, dar am sa descriu ce am vazut
in jurul meu, si cum sabloanele impuse de societate sunt inmanate mai departe din generatie in generatie. Pe cuvantul meu de onoare daca nu incepe
spalarea creierului de cand suntem mici si nu se opreste niciodata. Poate ca daca ne-am opri din interesul asta zilnic si obsesiv, si anume “Oare ce crede
acum lumea despre mine?”, am putea sa ne mai desprindem din tipar. Cu toate astea putini reusesc sa se individualizeaze in lume prin a ignora
sabloanele in care ne sunt desenate vietile. Vorbind de sabloane, chiar de mici ne sunt date aceste carti din care noi invatam de la o varsta foarte
frageda ca trebuie sa folosim aceste carti pentru ca toata lumea o face, trebuie sa urmam acele forme in ele exact pe contur pentru ca asa o face toata
lumea, iar daca nu o facem e ca si cum suntem speciali si nu ne putem supune unor reguli care ar trebui sa fie de la sine intelese. Aceste mici carti sunt
cartile de colorat. Eu stiu ca suna absurd, dar dupa parerea mea parca te invata de mic ca trebuie sa urmezi linile alea ca sa sti mai incolo ca o sa
trebuiasca sa urmezi alte linii in viata, desenate de altcineva, dar sa ai deja de mic format instinctul de a ramane in desen si a nu trece peste nici o linie.
Mai departe trecem la cartile care ne sunt impuse de la scoala sa le citim. Incepem de mici cu basme ca sa ne arate ca intotdeauna trebuie
sa facem ceea ce trebuie, ca nu e bine sa minti, ca cei rai vor fi intotdeauna pedepsiti, ca niciodata nu va invinge binele. Si dupa vine varsta adolescentei.
Care este descrisa ca fiind o varsta la care ne schimbam. Pai da ne schimbam pentru ca ne dam seama ca nu e totul in roz si atunci o luam razna.
De parca nu e de ajuns ca avem hormonii care o iau in toate directiile mai ne si dam seama ca micul nostru univers din diamante construit de ai nostri
parinti si adulti responasibili din jurul nostru nu e tocmai cum am crezut noi ca e. Normal ca o luam razna. Si tot in timpul acestei hectici adolescente
ne mai este si desenata idea, care a fost oricum conturata de mici cu casatoria si familia, si bla bla bla. Acum deja incepe sa  prinda aceasta idee forma
din carti, filme, si tot ai nostri parinti sau adulti “responsabili” si ne este desenat ca noi trebuie sa ne indragostim si sa gasim perechea perfecta,
pe care o iubim si o respectam, dupa care vine o casatorie. Dar inainte de astea trebuie sa terminam scoala si sa avem o idee ce facem in viata. Asa si
deci, dupa casatorie si inceputul unui trai decent, atunci vin copii si poveste o ia din nou de la capat.
Comportamentul nostru fata de alte persoane este de asemenea desenat de cineva, dar in acest caz intervine toata lumea din jurul
nostru nu numai factorii cu care ne confruntam direct, ci toata lumea. Chestiile care dauneaza unei alte persoane inteleg ca nu trebuie spuse chiar
in fata, si nici sa nu faci rau unei alte persoane care nu o merita. Asta inteleg, si nici omorul nu este bun si etc. Dar sincer, chiar sa stai intr-un colt sa
inghiti toate rahaturile din jurul norstru e pur si simplu inacceptabil. Comportamentul ne este desenat de societatea in care traim. Nu trebuie sa minti,
dar de ce nu? Daca o minciuna este mai buna decat adevarul. Daca face mai bine decat adevarul de ce sa nu minti? Sunt situatii unde minciuna este
acceptata, de ce nu se mareste acest cerc de exceptii? De ce e minciuna buna numai atunci cand este facuta altruist, si in situatii extreme? Nu trebuie
sa jignim pe altii! De ce nu? Unii chiar habar nu au cat sunt de tampiti si isi continua existenta pe mica noastra planeta nestiind ca de fapt sunt
niste cretini, iar modul lor de viata nu se va imbunatati niciodata. Poate daca iei un asemenea amic si ii spui cat de bou e nu o sa mai vorbeasca cu tine,
ca deh e in aceiasi societate ca si tine, dar poate faci un bine, poate isi da seama cat de bou e si incepe sa faca schimbari in spre bine. Poate ar fi
bine fiecare sa accepte anumite chestii si sa nu se simta ofensat imediat cand cineva  ataca una din acele teme total taboo si in care nu ai voie sa
obiectezi niciodata. Viata, familie, religie, fel de a gandi si mai sunt cateva pe acolo. Poate comportamentul nu trebuie sa fie chiar asa inchis intr-un
sablon si noi sa nu avem acces decat la acel sablon, si culorile noastre sa ramana numai in conturul lor. Incet incet nu o sa mai avem culori, o sa avem
numai o culare, gri. Sablonul se miceste si nu mai ramane nimic.
Individualismul incepe sa dispara pentru ca fiecare se crede important, fiecare crede ca ceea ce face este unic, si pe nimeni nu intereseaza
ca defapt s-a inchis intr-o lume si un stil de viata identic si cu vecinul din stanga si si cu vecinul din dreapta si si cu vecinul din tara de langa. Nu mai
e individualism, el s-a rezumat prin spunerea acelorlasi idei intr-un mod diferit. Eu spun ca viata familiala e iubire, casatorie, copil, divort.. whatever.
Numai ca eu o descriu altfel decat tine, si astfel individualism, ca oricum, daca nu se intampla in ordinea respectiva am sa fac tot posibilul sa ascund
asta, iar daca nu reusesc, am sa spun ca a fost ghinion. Ai un copil, ai intalnit iubirea, poate nu in casnicie dar ai intalnit-o. Ai avut iubire, si un copil,
altii nu au nici una, dar pentru unii e ghinion. Really???
Eu zic ca fiecare trebuie sa faca ce vrea, in limitele bunului simt, dar nu in limitele ideilor altora. Sabloanele sunt tot mai mici, si tot mai urate, ar fi
cazul sa incepem sa le desenam noi.

stand_outVa dati seama cata spalare de creier este in jurul nostru. Nu am de gand sa generalizez chiar pe tot globul pamantesc, dar am sa descriu ce am vazut in jurul meu, si cum sabloanele impuse de societate sunt inmanate mai departe din generatie in generatie. Pe cuvantul meu de onoare daca nu incepe spalarea creierului de cand suntem mici si nu se opreste niciodata. Poate ca daca ne-am opri din interesul asta zilnic si obsesiv, si anume “Oare ce crede acum lumea despre mine?”, am putea sa ne mai desprindem din tipar. Cu toate astea putini reusesc sa se individualizeaze in lume prin a ignora sabloanele in care ne sunt desenate vietile. Vorbind de sabloane, chiar de mici ne sunt date aceste carti din care noi invatam de la o varsta foarte frageda ca trebuie sa folosim aceste carti pentru ca toata lumea o face, trebuie sa urmam acele forme in ele exact pe contur pentru ca asa o face toata lumea, iar daca nu o facem e ca si cum suntem speciali si nu ne putem supune unor reguli care ar trebui sa fie de la sine intelese. Aceste mici carti sunt cartile de colorat. Eu stiu ca suna absurd, dar dupa parerea mea parca te invata de mic ca trebuie sa urmezi linile alea ca sa sti mai incolo ca o sa trebuiasca sa urmezi alte linii in viata, desenate de altcineva, dar sa ai deja de mic format instinctul de a ramane in desen si a nu trece peste nici o linie.

Mai departe trecem la cartile care ne sunt impuse de la scoala sa le citim. Incepem de mici cu basme ca sa ne arate ca intotdeauna trebuie sa facem ceea ce trebuie, ca nu e bine sa minti, ca cei rai vor fi intotdeauna pedepsiti, ca niciodata nu va invinge raul. Si dupa vine varsta adolescentei. Care este descrisa ca fiind o varsta la care ne schimbam. Pai da ne schimbam pentru ca ne dam seama ca nu e totul in roz si atunci o luam razna. De parca nu e de ajuns ca avem hormonii care o iau in toate directiile mai ne si dam seama ca micul nostru univers din diamante construit de ai nostri parinti si adulti responasibili din jurul nostru nu e tocmai cum am crezut noi ca e. Normal ca o luam razna. Si tot in timpul acestei hectici adolescente ne mai este si desenata ideea, care a fost oricum conturata de mici cu casatoria si familia, si bla bla bla. Acum deja incepe sa  prinda aceasta idee forma din carti, filme, si tot ai nostri parinti sau adulti “responsabili” si ne este desenat ca noi trebuie sa ne indragostim si sa gasim perechea perfecta, pe care o iubim si o respectam, dupa care vine o casatorie. Dar inainte de astea trebuie sa terminam scoala si sa avem o idee ce facem in viata. Asa si deci, dupa casatorie si inceputul unui trai decent, atunci vin copii si povestea o ia din nou de la capat.

Comportamentul nostru fata de alte persoane este de asemenea desenat de cineva, dar in acest caz intervine toata lumea din jurul nostru nu numai factorii cu care ne confruntam direct, ci toata lumea. Chestiile care dauneaza unei alte persoane inteleg ca nu trebuie spuse chiar in fata, si nici sa nu faci rau unei alte persoane care nu o merita. Asta inteleg, si nici omorul nu este bun si etc. Dar sincer, chiar sa stai intr-un colt sa inghiti toate rahaturile din jurul norstru e pur si simplu inacceptabil. Comportamentul ne este desenat de societatea in care traim. Nu trebuie sa minti, dar de ce nu? Daca o minciuna este mai buna decat adevarul. Daca face mai bine decat adevarul de ce sa nu minti? Sunt situatii unde minciuna este acceptata, de ce nu se mareste acest cerc de exceptii? De ce e minciuna buna numai atunci cand este facuta altruist, si in situatii extreme? Nu trebuie sa jignim pe altii! De ce nu? Unii chiar habar nu au cat sunt de tampiti si isi continua existenta pe mica noastra planeta nestiind ca de fapt sunt niste cretini, iar modul lor de viata nu se va imbunatati niciodata. Poate daca iei un asemenea amic si ii spui cat de bou e nu o sa mai vorbeasca cu tine,ca deh e in aceiasi societate ca si tine, dar poate faci un bine, poate isi da seama cat de bou e si incepe sa faca schimbari in spre bine. Poate ar fi bine fiecare sa accepte anumite chestii si sa nu se simta ofensat imediat cand cineva  ataca una din acele teme total taboo si in care nu ai voie sa obiectezi niciodata. Viata, familie, religie, fel de a gandi si mai sunt cateva pe acolo. Poate comportamentul nu trebuie sa fie chiar asa inchis intr-un sablon si noi sa nu avem acces decat la acel sablon, si culorile noastre sa ramana numai in conturul lor. Incet incet nu o sa mai avem culori, o sa avem numai o culare, gri. Sablonul se miceste si nu mai ramane nimic.

Individualismul incepe sa dispara pentru ca fiecare se crede important, fiecare crede ca ceea ce face este unic, si pe nimeni nu intereseaza ca defapt s-a inchis intr-o lume si un stil de viata identic si cu vecinul din stanga si si cu vecinul din dreapta si si cu vecinul din tara de langa. Nu mai e individualism, el s-a rezumat prin spunerea acelorlasi idei intr-un mod diferit. Eu spun ca viata familiala e iubire, casatorie, copil, divort.. whatever. Numai ca eu o descriu altfel decat tine, si astfel individualism, ca oricum, daca nu se intampla in ordinea respectiva am sa fac tot posibilul sa ascund asta, iar daca nu reusesc, am sa spun ca a fost ghinion. Ai un copil, ai intalnit iubirea, poate nu in casnicie dar ai intalnit-o. Ai avut iubire, si un copil, altii nu au nici una, dar pentru unii e ghinion. Really???

Eu zic ca fiecare trebuie sa faca ce vrea, in limitele bunului simt, dar nu in limitele ideilor altora. Sabloanele sunt tot mai mici, si tot mai urate, ar fi

cazul sa incepem sa le desenam noi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: