Posted by: dragonflyoutinthesun | January 21, 2010

Redheads

“Ruadh gu brath!” – Scots Gaelic for “Red heads forever!”

I love red hair! I love ginger-red, auburn-red, strawberry-red, the whole palette!
Yes, there are all those facts and myths about redheads : that they need more anesthetic, that their pain-level is lower, that they are more likely to get skin-cancer, that “their temper matches their hair”, that their sexual appetite is higher, that red hair is the “mark of the devil”, that they’re witches, that they’re a sign of luck, etc. The truth is people were scared, as usual, of what they couldn’t understand.
I’m not going to write about that, you can google that, I’m not going to copy/paste! What I find fascinating is that they are special and to be special from birth without having to achieve anything is wow! They’re a rarity (~4% of the population has genuine red hair) and even I, having brown hair, can have a baby with red hair; I hope my kids have red hair :). When I look in the mirror and see my red hair, although it’s dyed, it makes me smile, it’s like the hair has an aura over it(when it’s clean:D). I think it’s a color that woud fit any woman, regardless of their age skin-tone etc. It’s a timeless color that can bring you in the mood you want, any mood, it’s classy, it’s perky, it’s innocent, it’s everything you want it to be.
Also, they have a Redheadday! Yeey…the festival is held in September in the Netherlands.

This is my head:D:

“Blondes are noticed but redheads are never forgotten.”

Posted by: nyurkha | December 11, 2009

Face your fears!

FACE YOUR FEARS! 

Easier said than done, actually. Each of us has something they are afraid of. Actually we have many things we are afraid of: some things are around us every day, some things we simply wish to do but are afraid of the consequences, others we actually dig up the courage to do the, but society would look at us with reproachful eyes if we take certain steps and that just makes us simple cowards. Other things we are afraid of are rational or irrational as all phobias are. This article was inspired by one night of karaoke, in which oddly enough alcohol was not a factor. It’s hard to do something that requires courage without a safety net so that the next day the blame can go on something else. So, how does one face one’s fear?

I honestly have no idea. It’s not something you can do by following a certain pattern and there is no rule that can yank us out of our protective shell, in conclusion each process is different for each of us. The only thing that is the same for everyone is the feeling after the fact. You buy yourself a colorful wig and you hold it in your hand out of fear that if you wore it you would be labeled strange; you sit on the edge of a 10m water trampoline and you simply stare down; you are at the edge of a cliff tied up in bungee-jumping strings and you stare in the abyss; you sit at the edge of the bad staring at the microphone … you are staying, staring, sitting… and that moment comes, in which the stomach does backflips, you feel like you might explode, you feel your heart pounding in your ears and you have to make a decision. Will you take that step, will you make that leap, or not?

Each of us has a private life, personal feelings, we have that self that cannot be described or explained, but it can be explored. One thing that has happened to us recently or a long time ago, one event in which we had the courage to take that step and we were disappointed, that event could have marked us, so now we decided not to take chanced out of fear of disappointment. On the other hand the lack of risks, lack of leaps could also make the next risk more interesting and more avant-garde.

I don’t know what makes each person take that leap, but I am sure that once the risk is taken and the effect is good, the joy of victory is above any words. Obviously it can all fail miserably, that doesn’t mean we shouldn’t take other risks afterwards. I can tell you this, I went to karaoke, and I took that step towards the microphone, I took the microphone in my hand and I sang. Today I listened to the recordings, and my voice should not be used in public places is all I can say. Nevertheless that feeling of having the guts to sing in front of so many strangers was so amazing that I didn’t care how my voice sounded. I don’t think I will repeat the experience any time soon, maybe after I quit smoking, but the fact that I had the courage to do that, and feeling my self-esteem grow immensely last night was truly amazing.

I hope each person can get the courage and do something they haven’t done before, something spontaneous, something they were afraid of doing until now, because life is short, and without taking chances it passes by unnoticed.

__________________________________________________________________________________________
FACE YOUR FEARS
Usor de zis, putin cam greu de realizat. Fiecare din noi are ceva de care ii este frica. De fapt avem mai multe lucruri de care ne temem: unele sunt din mediul nostru inconjurator, unele sunt chestii care ni le dorim si ne e frica sa le facem, altele avem curaj sa le facem, dar societatea ne-ar privi cu ochi mustratori si asta ne face din nou lasi, altele sunt pur si simplu fobii, etc. Acest articol a fost inspirat de o noapte de karaoke, in care alcoolul nu a fost un factor. E greu sa faci ceva care necesita curaj fara o plasa de siguranta, si a doua zi sa zici ca a fost altceva de vina, nu eu ! So, how does one face one’s fears ?
I have no idea, sincer. Nu e ceva care sa faca fiecare dupa un anumit tipar si nu exista o regula care sa ne scoata din matca noastra protectoare, in concluzie e diferit pentru fiecare. Singurul lucru care cred ca e la fel pentru toate persoanele este sentimentul de dupa actul curajului. Iti cumperi o peruca colorata, si stai cu ea in mana de frica sa nu fi catalogat nebun plimbandu-te cu ea pe cap, stai pe margina unei trambuline de 10m si te uiti in jos, stai pe marginea unei prapastii legat cu sfori pentru bungee-jumping si te uiti in gol, stai la marginea unui bar si te uiti la microfon, stai stai stai … … si acum vine momentul acela, in care stomacul ti se face punga, simti ca ai sa explodezi, simti cum iti bate inima in timpane si trebuie sa iei o decizie. Faci acel pas, sau nu?
Fiecare are o viata particulara, are sentimente particulare, are acel sine, care nu poate fi descris sau explicat, dar poate fi exploatat. Un lucru care ni s-a intamplat de mult, un eveniment in care am avut curajul sa facem pasul si dupa am fost dezamagiti, acel eveniment ne-a putut marca, si am hotarat sa nu mai riscam totul din cauza fricii unei dezamagirii. Pe de alta parta lipsa riscurilor, si lipsa salturilor in gol ne-ar putea determina sa schimbam rutina si sa ne luam avant mai tare.
Nu stiu ce determina pe fiecare sa faca acel salt, dar sunt sigura ca daca riscul este luat, si efectul este bun, atunci sentimentul victoriei este deasupra cuvintelor. Normal, totul poate fi un esec, asta nu inseamna ca nu trebuie sa riscam. Va spun sincer, am fost la karaoke, si am facut acel pas catre microfon. Am luat microfonul in mana si am cantat. Am ascultat astazi inregistrarile, si am o voce demna de folosit strict in privat. Totusi sentimentul acela ca am avut curajul sa cant in fata unor oamenii a fost atat de frumos, incat nu m-a prea interesat cat de urat cantam. Nu cred ca am sa mai repet experienta curand, poate dupa ce ma las de fumat, dar faptul ca am avut curajul sa fac acest lucru, si increderea in mine care mi-a oferit-o seara trecuta a fost un lucru extraordinar.
Sper ca fiecare isi poate lua in dinti inima si sa faca ceva ce nu a mai facut pana acum, ceva spontan, ceva de care i-a fost frica pana acum, pentru ca viata este scurta, si fara riscuri ea trece pe langa noi neobservata.

 

Un tribut pentru Ion Minulescu. Poezia care imi place cel mai mult de la el. Sper ca va place si traducerea facuta de mine. Este prima mea traducere, sper sa va placa.

Trei lacrimi reci de călătoare

Şi-ai să mă uiţi –
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit –
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

__________________________________________________

Three cold tears of a traveler

And you’ll forget me –
Because too far
And for too long you’re gone!
And I will forget you –
Because forgetfulness is also written in the human laws.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
With eyes you’ll stare at the shore, melting like a cloud in sight,
And your eyes might cry tears;
Three cold tears of a traveler;
And I on the shore
Saddened will watch the ship in its rapid way,
And understanding that your lost.
I will mourn you in the rhythm of a verse.
And my verse
Maybe a singer will bring to you,
And you –
Singing it like him,
Crying, maybe, like me –
You will think at the adored for whom it was written,
And forgetting you forgot me,
You will tear from the frame of the pale dream
My darkened face,
Like the day when the ship took you away
And when from your eyes you dropped
Three cold tears of a traveler.

by Ion Minulescu

Posted by: dragonflyoutinthesun | November 26, 2009

USELESS

 

USELESS

Care e cel mai trist si dureros lucru care i se poate intampla cuiva drag? Sunt sigura ca te gandesti la mii de exemple printre care diferite boli, moarte, singuratate etc. Eu cred ca cel mai greu lucru ar fi sa-si piarda plasa de siguranta, sa nu mai poata evada in lumea lor…sa-si piarda singurul lucru care l-ar putea salva…amintirile. Cred ca e foarte greu sa te uiti in ochii cuiva drag si sa stii ca doar tu mai detii amintirile voastre; e un bagaj mult prea greu, nu-ti mai permiti sa uiti nimic din ce va leaga, e datoria ta sa duci mai departe povestea si tot ce poti sa dai inapoi e un zambet. Durerea are o frumusete unica, doar ca e greu sa o vezi atunci cand o simti. Ce te poate lovi mai tare decat sa vezi cum persoana draga tie se stinge in fata ochilor tai si tu simti ca porti o camasa de forta? Ce faci?Te arunci si speri ca plasa ta de siguranta sa mai fie acolo. Felul in care functioneaza memoria noastra este ciudat si nu are sens sa te lupti cu asta ci sa te gandesti de ce tii minte ce ai tinut minte; tin minte chestii mici in legatura cu bunicul meu, gen cum stateam dupa moartea bunicului meu cu bunica si curatam posterele cu femei  lipite pe lambriurile garajului sau si radeam gandindu-ma la comicul situatiei si cum sigur asta i-ar fi adus un zambet pe buze; tin minte cam toate glumele care ni le zicea gen: “N-ati vazut un cal maro, imbracat in kimono?” ; cum intotdeauna ne ocupa timpul: ba facandu-ne o groapa cu nisip, ba instaland un leagan sau cumparandu-ne o masinuta. Nu regret ca am dat exemplele astea, chiar daca voua nu v-au adus un zambet pe buze- stiu ca in caz ca voi uita candva, voi putea reciti aceste randuri si pot zambi iar celor care au nevoie de mine. Durerea ne maturizeaza, ne caleste, indiferent de varsta, dar cu ce pret? Intotdeauna m-am intrebat cum e mai bine: sa fii mai tanar sau sa fii mai inaintat in varsta, cand ti se intampla asa ceva; raspunsul nu l-am gasit inca, dar oricum nu ar conta, pentru ca nu putem alege si daca am putea, nu am fi in stare. Cred ca ideea e ca tot ce putem face e sa tinem amintirile vii pentru ei si un si sa avem zambet pe buze pentru ei…

Posted by: nyurkha | November 11, 2009

Journey through life

hourglass

Journey through life

Like the hourglass
Our lives flow
But like the people who go to mass
We all wanna know
Where our lives are going
And why the end is tragic
What are we doing
And why there is no magic.
Our lives are empty from the start
Our feelings are either wasted, or torn apart
We don’t get answers to the questions we ask
Yet we ask them because we need to know our task
Everyone lives in a continuous spin of dust
Every day we try not to fall victims to lust.
Our days are counted by a mechanical world
And society thinks that’s just normal…not cold
Our lives have no spice, so we use a blender
To mix up everything just to have fights and be remembered
There’s no love, there’s no hate,
There are no feelings that toss us at “The Gate”
There’s just us, and we’re alone
And we’re killing ourselves, nice…and slow…

Posted by: nyurkha | October 14, 2009

Imagini

42-16335654Campanii care apara incalzirea globala cand nici macar nu stim ce se intampla la noi in continent, la noi in Uniunea Europeana unde suntem aruncati la o parte si unde un ministru olandez iti poate exprima parerea cum ca noi romanii nu avem ce cauta in Uniunea Europeana. Ne facem ganduri negre si griji ca na dau afara strainii din Uniunea Europeana cand nu ne putem vedea de propria noastra tara, unde presedintele se cearta cu parlamentul, unde senatul e in certuri cu camera deputatilor, guvernul a cazut de atatea ori incat suntem nevoiti sa enumaram fiecare mandat ca sa nu uitam unde am ramas s.a.m.d. Ne facem griji ca Elena Udrea se plimba in Delta Dunarii si face planuri, ca Boc nu mai e la putere, ca a trecut un an de la disparitia Elodiei, cand noi nu putem sa platim SMURD-ul de la noi din judet. Ne facem griji pentru probleme de curatenie din capitala noastra si nu ne putem uita ca la noi pe strada stau gunoaiele in mormane impresionante de culoare si miros. E chiar asa de greu sa na uitam intai in jurul nostru si dupa aia sa comentam despre cei din afara razei noastre vizuale.

Posted by: nyurkha | September 28, 2009

Unde?

Acesta este un site .. mai bine spus o stire, care, dupa ce am citit-o am scris urmatoarea poezie. Sper din toata inima, ca teoriile conspiratiei care au aparut in ultimul timp sa fie incorecte. Desi, s-ar putea sa sper degeaba.

Am venit pe lume dezbracati de haine si imbracati cu naivitate si speranta
Am venit pe lume in secolul 21 si am venit sa vedem durere si intoleranta
Am vazut cu ochii nostrii dezastre mondiale care ne-au lasat rece
Si ne miram cum in jurul nostru cade un om beat dupa ce petrece
Acum incepem sa vedem visul unor oameni bogati devenind realitate
Vedem cum lumea devine o singura putere si acest zvon este actualitate
Ne lasam guvernati de niste cadavre ambulante ajunse la putere
Care vor bani, bani, bani si noi ne multumim cu o bere
Ne uitam la rasarit si ne miram cum au venit cu idea stralucitoare
De a uni o lume atat de frumoasa, frumoasa pentru diversitatea ei asurzitoare
Suntem marionete mute lasate in voia vantului rece al puterii
Si de sfoara ne misca ei, …mascotele mizeriei
Tu! om de rand. Sti ce ti se intampla?
Sti de ce lumea se termina si nimeni nu te asculta?
Incep sa-mi pun intrebarii pentru care nu primesc raspunsuri
Sau al caror raspuns se schimba dupa anotimpuri
Vrem unitate, dar nu pentru putere, vrem pace pentru iubire
Ei vor bani .. cred. Si atat. Si intre noi sa nu fie nici o deosebire.
A mai fost o astfel de idee in istorie
Si daca tin bine minte, nimeni nu a sfarsit in glorie.
Cititi bine si intrebati,
Unde e lumea pe care o laudati?

Unde?

Am venit pe lume dezbracati de haine si imbracati cu naivitate si speranta
Am venit pe lume in secolul 21 si am venit sa vedem durere si intoleranta
Am vazut cu ochii nostrii dezastre mondiale care ne-au lasat rece
Si ne miram cum in jurul nostru cade un om beat dupa ce petrece
Acum incepem sa vedem visul unor oameni bogati devenind realitate
Vedem cum lumea devine o singura putere si acest zvon este actualitate
Ne lasam guvernati de niste cadavre ambulante ajunse la putere
Care vor bani, bani, bani si noi ne multumim cu o bere
Ne uitam la rasarit si ne miram cum au venit cu ideea stralucitoare
De a unii o lume atat de frumoasa, frumoasa pentru diversitatea ei asurzitoare
Suntem marionete mute lasate in voia vantului rece al puterii
Si de sfoara ne misca ei, …mascotele mizeriei
Tu! om de rand. Sti ce ti se intampla?
Sti de ce lumea se termina si de ce nimeni nu te asculta?
Incep sa-mi pun intrebari pentru care nu primesc raspunsuri
Sau al caror replici se schimba dupa anotimpuri
Vrem unitate, dar nu pentru putere, vrem pace pentru iubire
Ei vor bani .. cred. Si atat. Si intre noi sa nu fie nici o deosebire.
A mai fost o astfel de idee in istorie
Si daca tin bine minte, nimeni nu a sfarsit in glorie.
Cititi bine si intrebati,
Unde e lumea pe care o laudati?

Posted by: nyurkha | September 24, 2009

Sablon

stand_outSabloane
Va dati seama cata spalare de creier este in jurul nostru. Nu am de gand sa generalizez chiar pe tot globul pamantesc, dar am sa descriu ce am vazut
in jurul meu, si cum sabloanele impuse de societate sunt inmanate mai departe din generatie in generatie. Pe cuvantul meu de onoare daca nu incepe
spalarea creierului de cand suntem mici si nu se opreste niciodata. Poate ca daca ne-am opri din interesul asta zilnic si obsesiv, si anume “Oare ce crede
acum lumea despre mine?”, am putea sa ne mai desprindem din tipar. Cu toate astea putini reusesc sa se individualizeaze in lume prin a ignora
sabloanele in care ne sunt desenate vietile. Vorbind de sabloane, chiar de mici ne sunt date aceste carti din care noi invatam de la o varsta foarte
frageda ca trebuie sa folosim aceste carti pentru ca toata lumea o face, trebuie sa urmam acele forme in ele exact pe contur pentru ca asa o face toata
lumea, iar daca nu o facem e ca si cum suntem speciali si nu ne putem supune unor reguli care ar trebui sa fie de la sine intelese. Aceste mici carti sunt
cartile de colorat. Eu stiu ca suna absurd, dar dupa parerea mea parca te invata de mic ca trebuie sa urmezi linile alea ca sa sti mai incolo ca o sa
trebuiasca sa urmezi alte linii in viata, desenate de altcineva, dar sa ai deja de mic format instinctul de a ramane in desen si a nu trece peste nici o linie.
Mai departe trecem la cartile care ne sunt impuse de la scoala sa le citim. Incepem de mici cu basme ca sa ne arate ca intotdeauna trebuie
sa facem ceea ce trebuie, ca nu e bine sa minti, ca cei rai vor fi intotdeauna pedepsiti, ca niciodata nu va invinge binele. Si dupa vine varsta adolescentei.
Care este descrisa ca fiind o varsta la care ne schimbam. Pai da ne schimbam pentru ca ne dam seama ca nu e totul in roz si atunci o luam razna.
De parca nu e de ajuns ca avem hormonii care o iau in toate directiile mai ne si dam seama ca micul nostru univers din diamante construit de ai nostri
parinti si adulti responasibili din jurul nostru nu e tocmai cum am crezut noi ca e. Normal ca o luam razna. Si tot in timpul acestei hectici adolescente
ne mai este si desenata idea, care a fost oricum conturata de mici cu casatoria si familia, si bla bla bla. Acum deja incepe sa  prinda aceasta idee forma
din carti, filme, si tot ai nostri parinti sau adulti “responsabili” si ne este desenat ca noi trebuie sa ne indragostim si sa gasim perechea perfecta,
pe care o iubim si o respectam, dupa care vine o casatorie. Dar inainte de astea trebuie sa terminam scoala si sa avem o idee ce facem in viata. Asa si
deci, dupa casatorie si inceputul unui trai decent, atunci vin copii si poveste o ia din nou de la capat.
Comportamentul nostru fata de alte persoane este de asemenea desenat de cineva, dar in acest caz intervine toata lumea din jurul
nostru nu numai factorii cu care ne confruntam direct, ci toata lumea. Chestiile care dauneaza unei alte persoane inteleg ca nu trebuie spuse chiar
in fata, si nici sa nu faci rau unei alte persoane care nu o merita. Asta inteleg, si nici omorul nu este bun si etc. Dar sincer, chiar sa stai intr-un colt sa
inghiti toate rahaturile din jurul norstru e pur si simplu inacceptabil. Comportamentul ne este desenat de societatea in care traim. Nu trebuie sa minti,
dar de ce nu? Daca o minciuna este mai buna decat adevarul. Daca face mai bine decat adevarul de ce sa nu minti? Sunt situatii unde minciuna este
acceptata, de ce nu se mareste acest cerc de exceptii? De ce e minciuna buna numai atunci cand este facuta altruist, si in situatii extreme? Nu trebuie
sa jignim pe altii! De ce nu? Unii chiar habar nu au cat sunt de tampiti si isi continua existenta pe mica noastra planeta nestiind ca de fapt sunt
niste cretini, iar modul lor de viata nu se va imbunatati niciodata. Poate daca iei un asemenea amic si ii spui cat de bou e nu o sa mai vorbeasca cu tine,
ca deh e in aceiasi societate ca si tine, dar poate faci un bine, poate isi da seama cat de bou e si incepe sa faca schimbari in spre bine. Poate ar fi
bine fiecare sa accepte anumite chestii si sa nu se simta ofensat imediat cand cineva  ataca una din acele teme total taboo si in care nu ai voie sa
obiectezi niciodata. Viata, familie, religie, fel de a gandi si mai sunt cateva pe acolo. Poate comportamentul nu trebuie sa fie chiar asa inchis intr-un
sablon si noi sa nu avem acces decat la acel sablon, si culorile noastre sa ramana numai in conturul lor. Incet incet nu o sa mai avem culori, o sa avem
numai o culare, gri. Sablonul se miceste si nu mai ramane nimic.
Individualismul incepe sa dispara pentru ca fiecare se crede important, fiecare crede ca ceea ce face este unic, si pe nimeni nu intereseaza
ca defapt s-a inchis intr-o lume si un stil de viata identic si cu vecinul din stanga si si cu vecinul din dreapta si si cu vecinul din tara de langa. Nu mai
e individualism, el s-a rezumat prin spunerea acelorlasi idei intr-un mod diferit. Eu spun ca viata familiala e iubire, casatorie, copil, divort.. whatever.
Numai ca eu o descriu altfel decat tine, si astfel individualism, ca oricum, daca nu se intampla in ordinea respectiva am sa fac tot posibilul sa ascund
asta, iar daca nu reusesc, am sa spun ca a fost ghinion. Ai un copil, ai intalnit iubirea, poate nu in casnicie dar ai intalnit-o. Ai avut iubire, si un copil,
altii nu au nici una, dar pentru unii e ghinion. Really???
Eu zic ca fiecare trebuie sa faca ce vrea, in limitele bunului simt, dar nu in limitele ideilor altora. Sabloanele sunt tot mai mici, si tot mai urate, ar fi
cazul sa incepem sa le desenam noi.

stand_outVa dati seama cata spalare de creier este in jurul nostru. Nu am de gand sa generalizez chiar pe tot globul pamantesc, dar am sa descriu ce am vazut in jurul meu, si cum sabloanele impuse de societate sunt inmanate mai departe din generatie in generatie. Pe cuvantul meu de onoare daca nu incepe spalarea creierului de cand suntem mici si nu se opreste niciodata. Poate ca daca ne-am opri din interesul asta zilnic si obsesiv, si anume “Oare ce crede acum lumea despre mine?”, am putea sa ne mai desprindem din tipar. Cu toate astea putini reusesc sa se individualizeaze in lume prin a ignora sabloanele in care ne sunt desenate vietile. Vorbind de sabloane, chiar de mici ne sunt date aceste carti din care noi invatam de la o varsta foarte frageda ca trebuie sa folosim aceste carti pentru ca toata lumea o face, trebuie sa urmam acele forme in ele exact pe contur pentru ca asa o face toata lumea, iar daca nu o facem e ca si cum suntem speciali si nu ne putem supune unor reguli care ar trebui sa fie de la sine intelese. Aceste mici carti sunt cartile de colorat. Eu stiu ca suna absurd, dar dupa parerea mea parca te invata de mic ca trebuie sa urmezi linile alea ca sa sti mai incolo ca o sa trebuiasca sa urmezi alte linii in viata, desenate de altcineva, dar sa ai deja de mic format instinctul de a ramane in desen si a nu trece peste nici o linie.

Mai departe trecem la cartile care ne sunt impuse de la scoala sa le citim. Incepem de mici cu basme ca sa ne arate ca intotdeauna trebuie sa facem ceea ce trebuie, ca nu e bine sa minti, ca cei rai vor fi intotdeauna pedepsiti, ca niciodata nu va invinge raul. Si dupa vine varsta adolescentei. Care este descrisa ca fiind o varsta la care ne schimbam. Pai da ne schimbam pentru ca ne dam seama ca nu e totul in roz si atunci o luam razna. De parca nu e de ajuns ca avem hormonii care o iau in toate directiile mai ne si dam seama ca micul nostru univers din diamante construit de ai nostri parinti si adulti responasibili din jurul nostru nu e tocmai cum am crezut noi ca e. Normal ca o luam razna. Si tot in timpul acestei hectici adolescente ne mai este si desenata ideea, care a fost oricum conturata de mici cu casatoria si familia, si bla bla bla. Acum deja incepe sa  prinda aceasta idee forma din carti, filme, si tot ai nostri parinti sau adulti “responsabili” si ne este desenat ca noi trebuie sa ne indragostim si sa gasim perechea perfecta, pe care o iubim si o respectam, dupa care vine o casatorie. Dar inainte de astea trebuie sa terminam scoala si sa avem o idee ce facem in viata. Asa si deci, dupa casatorie si inceputul unui trai decent, atunci vin copii si povestea o ia din nou de la capat.

Comportamentul nostru fata de alte persoane este de asemenea desenat de cineva, dar in acest caz intervine toata lumea din jurul nostru nu numai factorii cu care ne confruntam direct, ci toata lumea. Chestiile care dauneaza unei alte persoane inteleg ca nu trebuie spuse chiar in fata, si nici sa nu faci rau unei alte persoane care nu o merita. Asta inteleg, si nici omorul nu este bun si etc. Dar sincer, chiar sa stai intr-un colt sa inghiti toate rahaturile din jurul norstru e pur si simplu inacceptabil. Comportamentul ne este desenat de societatea in care traim. Nu trebuie sa minti, dar de ce nu? Daca o minciuna este mai buna decat adevarul. Daca face mai bine decat adevarul de ce sa nu minti? Sunt situatii unde minciuna este acceptata, de ce nu se mareste acest cerc de exceptii? De ce e minciuna buna numai atunci cand este facuta altruist, si in situatii extreme? Nu trebuie sa jignim pe altii! De ce nu? Unii chiar habar nu au cat sunt de tampiti si isi continua existenta pe mica noastra planeta nestiind ca de fapt sunt niste cretini, iar modul lor de viata nu se va imbunatati niciodata. Poate daca iei un asemenea amic si ii spui cat de bou e nu o sa mai vorbeasca cu tine,ca deh e in aceiasi societate ca si tine, dar poate faci un bine, poate isi da seama cat de bou e si incepe sa faca schimbari in spre bine. Poate ar fi bine fiecare sa accepte anumite chestii si sa nu se simta ofensat imediat cand cineva  ataca una din acele teme total taboo si in care nu ai voie sa obiectezi niciodata. Viata, familie, religie, fel de a gandi si mai sunt cateva pe acolo. Poate comportamentul nu trebuie sa fie chiar asa inchis intr-un sablon si noi sa nu avem acces decat la acel sablon, si culorile noastre sa ramana numai in conturul lor. Incet incet nu o sa mai avem culori, o sa avem numai o culare, gri. Sablonul se miceste si nu mai ramane nimic.

Individualismul incepe sa dispara pentru ca fiecare se crede important, fiecare crede ca ceea ce face este unic, si pe nimeni nu intereseaza ca defapt s-a inchis intr-o lume si un stil de viata identic si cu vecinul din stanga si si cu vecinul din dreapta si si cu vecinul din tara de langa. Nu mai e individualism, el s-a rezumat prin spunerea acelorlasi idei intr-un mod diferit. Eu spun ca viata familiala e iubire, casatorie, copil, divort.. whatever. Numai ca eu o descriu altfel decat tine, si astfel individualism, ca oricum, daca nu se intampla in ordinea respectiva am sa fac tot posibilul sa ascund asta, iar daca nu reusesc, am sa spun ca a fost ghinion. Ai un copil, ai intalnit iubirea, poate nu in casnicie dar ai intalnit-o. Ai avut iubire, si un copil, altii nu au nici una, dar pentru unii e ghinion. Really???

Eu zic ca fiecare trebuie sa faca ce vrea, in limitele bunului simt, dar nu in limitele ideilor altora. Sabloanele sunt tot mai mici, si tot mai urate, ar fi

cazul sa incepem sa le desenam noi.

Posted by: dragonflyoutinthesun | September 21, 2009

Chestii

  • smiley-kippasIntr-o zi am ajuns acasa mai devreme, vad un tanar alergand gol pe strada. L-am intrebat: “De ce faci asta?” Mi-a raspuns: “Din cauza ca ai venit prea devreme acasa, boule!”
  • Exista unele femei care in loc sa-i faca sa sufere pe mai multi barbati, asa cum e firesc, se concentreaza asupra unuia pana il extermina. Acestea se numesc “fidele”
  • Inteligenta ma urmareste… dar eu sunt mai rapid.
  • Munca nu a omorat niciodata pe nimeni… dar de ce sa risti?
  • Traieste fiecare zi, ca si cum ar fi ultima. Apoi, intr-o zi, asa se va si intimpla.
  • Viata mea e ca un film care nu are distributia prea reusita. Si nu ii inteleg nici actiunea.
  • Femeile sunt ca medaliile olimpice: trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de git o viata intreaga.
  • Timpul vindeca orice, insa nu e un bun chirurg plastician.
  • Un semn sigur ca ai imbatrinit este ca luminarile de pe tort costa mai mult decit tortul.
  • Mult mai multi barbati si-ar parasi nevestele, daca ar sti sa isi faca bagajele.
  • Nu conteaza daca esti sarac sau bogat. Conteaza sa ai bani!
  • Daca ti-e foame – maninca sare: o sa iti fie sete!
  • Stresul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai.
  • Nu ma duce pe mine in ispita, gasesc drumul singur.
  • Daca ajuti pe cineva, ai sa vezi ca isi va aminti de tine si data viitoare cind are nevoie de ajutor.
  • Aceste “chestii nu-mi apartin, sunt doar o colectie a carei menire nu este sa va faca ziua mai buna ci sa va aduca aminte de conditia noastra umana si de stupiditatea proverbelor. Poate, poate reusiti sa schitati un zambet:)!
    Posted by: nyurkha | September 8, 2009

    Poezie pentru voi. (Stiti, cine sunteti)

    NUMAI VOI

    Voi nu iubiti ce faceti, voi iubiti ura.

    Voi nu traiti in lume, voi traiti sub soare.

    Voi nu stiti ce inseamna, voi nu stiti fericirea.

    Voi nu stiti ce e lumea, voi va uitati la ea cum moare.

    Voi nu vedeti ca viata o pierdeti in mainile inamicului.

    Voi nu vedeti ca si nevasta sare in bratele amicului.

    Voi numai pe voi va vedeti, si numai de voi va pasa.

    Voi nu vedeti si nu va intereseaza ca altii nu au ce pune pe masa.

    Voi faceti ce vreti si calcati lumea pe cap.

    Voi nu vedeti ca picaturile noastre de sange s-au transformat in lac.

    « Newer Posts - Older Posts »

    Categories

    %d bloggers like this: